Vizită la muzee ieşene a beneficiarilor de la Centrul de Zi "Sf. Prooroc Zaharia"
Încurajați de vremea frumoasă, pentru cultivarea sensibilității culturale a persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire, Centrul de Zi "Sf. Prooroc Zaharia" a organizat pe data de 5 martie, o vizită la Muzeul “Mihai Eminescu”, din cadrul Muzeului Național al Literaturii Române Iași, și la expoziția de tablouri de la Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iași.
Muzeul “Mihai Eminescu” găzduiește colecția “Istoria Teatrului Românesc” (unică prin tematică în țară), care prezintă evoluția dramaturgiei la Iași, începând cu prima piesă jucată în limba română în anul 1816. Sunt expuse costume purtate de celebra soprană Hariclea Darclée, colecții unicat de manuscrise ale operelor lui Vasile Alecsandri, artă plastică și decorativă, fotografii și afișe (dintre cele mai vechi din istoria teatrului românesc).
Această activitate face parte dintr-o serie de acțiuni cultural-educative, pe care Centrul de Zi "Sf. Prooroc Zaharia" le va desfășura în cadrul proiectului “Descoperirea Iașului cultural, prin ochii persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire”.